Caraş-Severin, Romania

Hulită şi prigonită, controlată şi auditată, ieşită dintr-o comisie a Consiliului Local care avea scopul de a-i verifica activitatea, SC Pieţe Reşiţa SA a dovedit şi în acest an că societatea contribuie serios la bugetul local.

Având în vedere că 2009 a fost un an marcat de criză, mulţi manageri s-au ascuns în spatele acesteia şi au raportat pierderi serioase. Mai mult, societăţi ca SC Prescom SA sau SC Urban Reşiţa SRL au trecut chiar prin insolvenţă, la pieţe anul 2009 a fost unul cu profit, un profit serios. Iar pentru 2010 societatea estimează un profit de 2 milioane de lei noi.

Asta în condiţiile în care societatea era în şantier anul acesta, la Piaţa Reşiţa Sud realizându-se modernizarea corpului 1, pentru vânzători. „În urma deciziei Consiliului Local, vom continua şi lucrările la corpul 2, care va cuprinde spaţii comerciale ce vor putea fi închiriate de agenţii economici, lucrări ce ar putea obţine finanţate printr-un credit“, ne-a spus Ilie Damian, directorul SC Pieţe Reşiţa SA.

Un alt obiectiv extrem de important este piaţa de maşini care, la începutul anului, a cunoscut un declin serios cauzat atât de introducerea taxei de primă înmatriculare cât şi a crizei economice, care a afectat serios vânzările de automobile.

Cu toate acestea s-a reuşit revitalizarea acesteia, s-a reuşit amenajarea de spaţii pentru băuturi calde sau pentru întocmirea de acte şi, cel mai important, s-a reuşit închirierea aproape a tuturor spaţiilor disponibile de către persoanele care doreau să îşi vândă maşina.

„Deşi nu s-a reuşit amenajarea unui birou de intermedieri auto, cu un singur telefon în 15 minute, reprezentantul unei asemenea firme ajunge acolo pentru a întocmi documentaţia necesară pentru vânzarea-cumpărarea unei maşini“, a mai spus Damian. Probabil că toate aceste controale n-au făcut altceva decât să ambiţioneze întreg colectivul de la pieţe să obţină rezultate notabile, bazându-se pe dictonul că „faptele vorbesc de la sine“…

Cristian Franţ
[email protected]