Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Progresul Ezeriș a pierdut, scor 1-5, partida din deplasare cu CSO Retezatul Hațeg, în etapa a VII-a a play-out-ului Seriei a VII-a! Chiar dacă directorul sportiv Cristian Șodâncă a recunoscut superioritatea adversarului mai ales în prima repriză, oficialul cărășean s-a declarat extrem de nemulțumit de maniera de arbitraj a centralului partidei!

Ezerișul este în „moarte clinică”, așa cum apreciază Șodâncă și se află pe locul VI, ultimul, cu 15 puncte, cu șanse aproape infime de a se mai salva de la retrogradarea în Liga a IV-a.

Un meci început practic de la 1-0 pentru gazde, care au marcat în minutul 2 la primul atac. Apoi, s-a făcut 2-0 în minutul 20 dintr-un penalty foarte ușor acordat și am mai primit încă un gol în minutul 45. Aceste reușite ale gazdelor au făcut ca meciul să fie deja jucat. Cu toate acestea am marcat după pauză și am intrat din nou în joc. Înfrângerea este grea prin scorul care a fost si nu vrem să ne ascundem în spatele lipsei a patru sau cinci jucători sau să acuzăm prestația jalnică a arbitrului partidei. Niciodată nu am facut referiri la arbitraje, dar cred că mai trebuia să ia galben și șoferul de la autocar. Nu poți să fluieri într-o așa manieră, să nu acorzi cartonașele roșii cuvenite când atacantul nostru a scăpat singur spre poarta și a fost faultat în postura de ultim apărător. Sau când altui jucător aproape i s-au rupt dinții la o lovitură cu cotul în gură, iar nouă să ne dai galben pentru orice, la orice. Repet, nu ne stă în caracter să vorbim despre arbitri și arbitraje, dar s-a întrecut măsura, împotriva unei echipe aflate în moarte clinică oricum. Noi suntem o echipă cu o medie de un cartonaș galben pe meci, o echipă cuminte și vii tu să îți umfli mușchii. Ne gândim doar cum a fost eliminat Birăescu în meciul tur cu Hațegul și ce situații au fost la Hațeg, judecate doar într-o singură direcție. Ințelegem și acceptăm orice greșeală, dar este prea mult așa ceva!”, a declarat Cristian Șodâncă, directorul sportiv de la Progresul.

În etapa a VIII-a, Ezerișul va primi vizita Lupacului, pe 12 mai, de la ora 18, pe stadionul Gloria din Reșița.

JCS-Ștefan Moraru