Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Să fie și ediția a IV-a a festivalului „Scena ca o stradă“, anunțată de organizatori cu o deschidere fastuoasă.

Teatrul de Vest a intrat în febra pregătirilor pentru festival, în acest an fiind folosită și sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, majoritatea reprezentațiilor urmând să aibă loc în acest spațiu. Important e că s-a primit acceptul Consiliului Județean, chiar dacă nu este bugetat (aportul Teatrului constând în sală, afișe și logistică), festivalul păstrându-și continuitatea grație Asociației „Visions of Dreams“ și sponsorilor, dar și sprijinului celorlalte instituții implicate, în primul rând municipalitatea, Casa de Cultură, la care se adaugă Asociația Crucea Roșie Caraș-Severin și Asociația Reșița Română.

Aspecte inedite față de celelalte ediții țin de evenimentele incluse în programul de festival, dar mai ales de o deschidere fastuoasă în fața Palatului Cultural. Vor fi concentrați 300-400 de tineri, alături de cei care se inițiază în arta dramatică pe lângă teatru (copiii teatrului), cu măști și costume de teatru, seara deschiderii culminând cu un foc de artificii. Asta pentru că „festivalul nu este al meu, cum a precizat Dan Mirea, directorul festivalului, nu este al domnului Ionescu, nu este al oamenilor din teatru. Acest festival este al Reșiței, este al acestui județ și faptul că el continuă este o dovadă clară că a avut impact în anii trecuți asupra publicului. Faptul că acest festival există, este o răsplată a dorinței oamenilor ca, în decurs de o săptămână, și Reșița să existe, măcar puțin pe harta culturală a României“.

Încântat, totuși, de ideea festivalului, managerul Florin Gabriel Ionescu a spus că ediția de anul viitor va fi pregătită mai din timp, va fi adus un selecționer și, ca toate festivalurile care se respectă, va avea o tematică. El a avansat și propunerea ca festivalul să fie împins, undeva, în lunile de vară, deși, cel puțin, din punctul de vedere al manifestărilor de anvergură care se desfășoară în această perioadă, s-ar suprapune cu alte evenimente (Festivalul de Muzică Sabin Pautza, 7 zile 7 arte, Porțile Poeziei, Colocviile Reflex) care, începând cu luna mai, se succed la intervale foarte scurte. Ceea ce ar presupune un maraton obositor, mai cu seamă pentru public, de regulă același la majoritatea acțiunilor culturale din oraș.

Organizatorii promit spectacole și invitați de calibru

Între evenimentele incluse în program, pe lângă spectacole, vor avea loc două colocvii și lansări de carte, volume semnate de unii din actorii care vor juca pe scenă (Miro Medimorek din delegația croată, considerat la ora actuală cel mai bun actor din Croația și nu numai). De asemenea, va fi un moment omagial în memoria actorilor care nu mai sunt printre noi. Este pregătit un spectacol dedicat actorului Ovidiu Cristea – care a condus o perioadă destinele Teatrului reșițean, la care este invitată și soția acestuia, Cita Cristea, ani mulți aplaudată de public, uneori cu casa închisă. Tot în afara reprezentațiilor incluse în programul de festival, actrița Camelia Ghinea va fi sărbătorită pentru cei 30 de ani de carieră.

Organizatorii fac și unele recomandări:Scripcarul pe acoperiș“, spectacol prezentat de Teatrul Regina Maria Oradea, cu o mare desfășurare de forțe, inclusiv cu orchestră (vor urca 43 de actori pe scenă), de asemenea Teatrul I.D.Sârbu Petroșani cu „Richard al III-lea“, Teatrul Național Sterija din Vârșeț, în spiritul continuării bunei colaborări cu prietenii sârbi. La capitolul invitați de seamă, din galeria marilor stele ale teatrului românesc, dacă anul trecut reșițenii s-au întâlnit cu Matei Vișniec, anul acesta, Marcel Iureș va onora în premieră festivalul „Scena ca o stradă“. Îndrăgitul actor, asociat în ultima vreme cu „Octav“ din filmul lui Serge Celibidache, revine la Reșița, de astă-dată împreună cu Teatrul Act din București.

Concertul gratuit organizat de Primăria Reșița și susținut de Dean Bowman (SUA) și formația Bane Giuvacov Tubacin (Serbia) va fi, cu siguranță, o altă atracție de sezon, în care surprizele se vor ține lanț. „With love for women“ este mărțișorul semnat de artistul care a cântat în vara anului trecut pe scena Festivalului de Jazz de la Gărâna, acesta fiind darul din partea municipalității pentru doamne și domnișoare, care vor primi flori și mărțișoare în seara zilei de 1 Martie.

Ca o noutate, Teatrul de Vest a deschis și o pagină de Facebook a Festivalului Internațional „Scena ca o stradă“, unde este publicat programul, cu toate spectacolele.