Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mai mulţi reşiţeni s-au plâns de inaplicabilitatea sensurilor unice instituite recent pe raza urbei.

Un drum la volan pe porţiunea cu sens unic de pe strada Făgăraşului îşi lasă impresia unei erori de semnalizare rutieră. Şi nu pentru că n-ar exista indicator de sens unic, ci pentru că nu multă lume îl respectă. Câţiva conducători auto reşiţeni s-au plâns redacţiei pentru că, odată trecuţi de Piaţa Tricolorului, în drum spre sensul giratoriu de la Renk, s-au văzut nevoiţi să urce borduri înalte sau să se ferească din calea vehiculelor care circulau pe interzis.

„Noi avem voie pentru că noi suntem riverani“, a sunat răspunsul unuia dintre cei care circulau pe interzis. De fapt, omul are dreptate pentru că în capătul celălalt al străzii, sub indicatorul de „Acces interzis“, este o menţiune care îi exceptează pe riverani. Însă până acolo trebuie să traversezi toată strada Făgăraşului şi să verifici un indicator care e cu spatele spre tine.

Ei bine, o situaţie diferită dar la fel de imposibilă este întâlnită în cazul intersecţiei semaforizate din spatele Casei de Cultură din Reşiţa, vizavi de Complexul Agroalimentar Piaţa Reşiţa Sud. Unul dintre tronsoanele de drum cu sens unic permite circulaţia dinspre Palatul Cărăşana, înspre Casa de Cultură (strada Bega). Fiind totuşi vorba despre un tronson de drum cu două benzi, în apropierea intersecţiei semaforizate, conducătorii auto care vin dinspre Palatul Cărăşana se încadrează pe prima bandă în cazul în care vor continua să meargă înainte sau vor vira la dreapta, iar pe cea de-a doua bandă în cazul în care vor să-şi urmeze drumul pe strada Câlnicului (G.A. Petculescu).

Situaţia se complică din cauză că drumul este cu sens unic, dar cu excepţia riveranilor şi a celor de la instanţe şi parchete, care pot intra pe interzis. Închipuiţi-vă cum arată la ore de vârf circulaţia în zonă, când un riveran care are verde la semafor ajunge în intersecţie şi vrea să intre pe strada Bega, dar ambele benzi sunt ocupate de maşini care aşteaptă la roşu.