În fiecare lună, la Colegiul Prefectural convocat de către Octavian Ţunea ar trebui să participe toţi directorii instituţiilor deconcentrate din judeţul nostru. Însă, directorii cărăşeni fac ce fac şi fie îşi trimit adjuncţii sau înlocuitorii, fie pur şi simplu lipsesc, ca şi când întrunirea ar fi una formală şi fără prea mare importanţă.
Aşa s-a întâmplat şi vineri, când 15 instituţii au fost reprezentate de înlocuitori, directorii fiind „prinşi“ cu alte probleme importante, în timp ce Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin a lipsit cu desăvârşire de la şedinţă. Faptul că absenteismul a devenit un hobby al şefilor de instituţii l-a înfuriat pe Ţunea, care le-a spus celor prezenţi că „am luat lista cu prezenţa şi vă asigur că voi contacta fiecare ministru în parte pentru a le aduce la cunoştiinţă de atitudinea subordonaţilor. Aviz celor de la «agricultură»! Dacă aţi vrut să fiţi directori, asumaţi-vă asta atâta vreme cât sunteţi plătiţi de acest guvern. Şi vă mai spun ceva, sper că săptămâna viitoare, când vor fi grevele, să fiţi pe la birouri!“
Anca Preda