Caraş-Severin, Romania

„Sentinţa“ Comisiei de Disciplină a A.J.F. Caraş-Severin, în urma căreia trei jucători şi antrenorul Nicolae Corneanu au fost suspendaţi de la una la nouă etape, după incindentele de la meciul cu Voinţa Lupac, plus amenzi în valoare totală de aproape 11 milioane lei vechi, i-a afectat foarte mult pe componenţii echipei Hercules Băile Herculane.

Astfel, ne-au rugat să le dăm posibilitatea să transmită un mesaj reprezentanţilor forului judeţean de fotbal: „În primul rând, amânarea meciului de la Timişul Slatina Timiş nu a respectat regulamentul de fotbal, pentru că arbitrul ar fi trebuit să hotărască dacă terenul este practicabil sau nu. Ei bine, terenul era practicabil, dar gazdele n-au vrut să joace fiindcă au avut rugă. Legat de meciul cu Voinţa Lupac, la care arbitrul meciului a primit nota 5 de la observator, toată brigada a fost cu noi la masă, după ce a întrerupt meciul datorită presiunii la care, zice el, a fost supus arbitrul. În aceste condiţii, din discuţiile pe care le-am purtat cu domnul primar, există riscul să ne desfiinţăm.“

Marius Moraru

[email protected]