SC Drumuri şi Poduri SA Caraş-Severin, al cărei unic acţionar este Consiliul Judeţean, a fost înfiinţată în 1998 prin reorganizarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri. „Drumuri şi Poduri“ executa, până nu demult, lucrări de construcţii, de reparaţii, de modernizare şi de întreţinere a drumurilor.
Din păcate în momentul de faţă societatea se află în moarte clinică iar cei peste 170 de angajaţi nu şi-au mai primit salariile de mai bine de trei luni.
„Nu ne-am primit salariile pentru că nu am avut ce lucra. S-au acumulat datorii la stat şi ne-a fost interzisă participarea la licitaţii… Se pare că cineva vrea să ne desfiinţeze“, a spus Gheorghe Barbu, reprezentantul muncitorilor.
Situaţia este atât de disperată încăt bărbaţi în toată firea au izbucnit în lacrimi, lacrimi provocate de foame şi datorii. Toţi cei 60 de angajaţi care au participat marţi la protest au arătat cu degetul către Valentin Rusu, fostul director executiv şi către conducerea judeţului.
Situaţia este extrem de gravă dacă luăm în considerare faptul că iarna bate la uşă, Muntele Semenic îşi aşteaptă turiştii, iar la „Drumuri şi Poduri“ nu sunt bani pentru motorină, cu atât mai puţin pentru antiderapant. „O rezolvare imediată ar fi ca Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul CJ să ne plătească datoria de peste 6,5 miliarde de lei. Şi SC Urban are la noi o datorie 1,4 miliarde de lei“, a spus Constantin Popescu, lider de sindicat la „Drumuri şi Poduri“.
La ora actuală există un program de restructurare care vizează plecarea a 62 de persoane, program care se „plimbă“ pe birourile celor de la Bucureşti pentru că: „cel puţin la nivel informaţional ştiu că Guvernul nu mai vrea concedieri colective înainte de alegeri“, a mai spus liderul de sindicat.
Anca Preda
