Caraş-Severin, Romania

Deşi Emil Boc a anunţat în diferite ocazii că renunţă la subvenţiile pentru încălzire, de marţi, la casieriile CET Reşiţa se găsesc cererile tip pentru obţinerea acestor ajutoare pentru sezonul rece 2010 – 2011.

Casieria CET de pe Str. Fântânilor va fi deschisă de luni până vineri între orele 8.00 şi 11.00 şi cea din Lunca Bârzavei (PT 15) între 7.30 şi 13.00. În zilele de luni şi joi, casieriile sunt deschise şi în intervalul orar 15.00 – 17.00.

La nivelul municipiului Reşiţa nu a existat un fenomen în ceea ce constă numărul de debranşări. „Au fost maxim 15 debranşări, dintr-un total de 5.000 de abonaţi. O veste bună pentru abonaţii noştri este aceea că preţul gigacaloriei nu s-a majorat aşa cum se preconiza, iar reşiţenii vor plăti doar cu 5% mai mult. Dacă anul trecut preţul plătit de abonat era de 165 de lei, în sezonul rece 2010-2011 se vor plăti 171,94 de lei, după ce Coniliul Local Reşiţa va aproba şi o hotărâre în acest sens“, a spus pentru Jurnal CS Aurel Marinescu, directorul CET Energoterm Reşiţa.

Toate acestea după ce premierul Emil Boc declara recent că „subvenţiile pentru termoficare vor merge mai departe. O subvenţie o vor primi primăriile la combustibil, de până la 45%, în timp ce populaţia le va primi în funcţie de venituri. Anul acesta se va merge încă pe formula existentă, întrucât primăriile trebuie să aibă resurse să achiziţioneze din timp combustibilul“.

Pe de altă parte, Guvernul este în situaţia de a nu respecta scrisoarea de intenţie la acordul stand-by cu FMI, prin care s-a angajat să elimine subvenţiile la încălzire.

Anca Preda