După cum aţi putut citi în JCS, începând de anul acesta, microîntreprinderile vor plăti un impozit pe venit de 5,33 de ori mai mare decât anul trecut (de 16% în loc de 3%). Potrivit Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost modificat din oficiu vectorul fiscal al plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, din impozit pe venit în impozit pe profit.
Termenul de declarare şi de plată a rămas trimestrial, până în data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se face plata. Luna calendaristică a devenit termenul de plată pentru impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii (s-a modificat din trimestrial în lunar).
De asemenea, potrivit articolului 34 din Codul Fiscal, plata impozitului pe profit se va face, începând din 2010, sub forma plăţilor anticipate, după cum ne-a informat Doru Cozma, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin.
Impozitul pe profit, datorat, conform declaraţiei privind impozitul pe profit din anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (din decembrie, faţă de luna decembrie a anului anterior) se împarte la cele patru trimestre. Indicele de inflaţie pentru plăţi anticipate se stabileşte prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial. Pentru anul trecut, acesta a fost publicat în 12 februarie 2009. Contribuabilii care în anul precedent au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor efectuează plăţile anticipate în sumă de o pătrime din impozitul pe veniturile respectivelor societăţi, datorat în anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie. Trebuie precizat că se menţine impozitul minim stabilit prin OUG nr.34/2009.
Termenul pentru depunerea Declaraţiei 101 privind impozitul pe profit este data de 25 aprilie 2010. În cazul contribuabililor care definitivează închiderea anului anterior până la data de 25 februarie 2010, acesta va fi atât termenul de declarare, cât şi termenul de plată pentru impozitul pe profit (anul trecut, acest termen era data de 15 februarie).
Taxa pe valoarea adăugată
Termenul de plată a TVA este până în data de 25 a lunii următoare. Există însă şi o excepţie, când termenul este trimestrial – ziua de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se face plata – pentru persoanele care datorează impozit, care nu au depăşit în cursul anului o cifră de afaceri de 100.000 de euro din operaţiuni impozabile, scutite cu drept de deducere ori neimpozabile şi nu au efectuat achiziţii intracomunitare după data de 1 mai 2009.
Termenul pentru depunerea Declaraţiei recapitulative 309 este ziua de 15 a lunii următoare celei în care s-au efectuat livrări, achiziţii sau servicii intracomunitare. S-au depus în declaraţie şi prestările de servicii intracomunitare şi s-a schimbat din trimestrial în lunar.
Antoniu Mocanu
[email protected]