CARAȘ-SEVERIN – Așa prezintă prefectul Ioan Dragomir, la ora actuală, activitățile economice şi/sau birocratice nerezolvate la finele lui 2024, de la Reşiţa, Oţelu Roşu şi Moldova Nouă!
La o scurtă trecere în revistă a celor patru mari „dosare“ (Arsenal, combinatul de la Oţelu Roşu, UCMR, Moldomin), ajunse și rămase în atenţia noastră şi a publicului cititor încă din 2023, singurul integral rezolvat îl reprezintă cel al UCMR, a cărei activitate de bază a fost transferată către UCMH, societatea înființată în acest scop de către Hidroelectrica SA. „UCMH merge! Din păcate nu au cheltuit toți banii, am eu așa o supărare că n-au reușit să-și cheltuiască tot bugetul. Dar produc, ăsta e semn bun, chiar acum am vorbit cu ei, lucrează la încă un butuc pentru Porțile de Fier!“, a declarat, azi, prefectul Ioan Dragomir.
La Arsenal SA lucrurile s-au mișcat pe parcursul acestui an, chiar dacă nu la viteza preconizată în primăvară, iar pentru publicul larg nu se prea vede și se aude nimic, dat fiind profil de fabricație al societății. „La Arsenal am văzut de la dumneavoastră (Jurnal CS/CAON-n.n.) că… sunt în teste.“, a adăugat Dragomir, referindu-se la preconizata producție de obuze de 152 mm, ce urmează a fi pusă pe picioare în cadrul parteneriatului Arsenal-Torman.
Un aspect neobișnuit legat de partenerii englezi de la TOR International îl reprezintă însă interesul acestora pentru cultivarea, în județ, a unor plante tehnice precum inul și cânepa! „Am solicitat și primit de la Direcția Agricolă un material în acest sens, iar aceste două plante, în principal, se pretează pentru a fi cultivate la noi în județ. Urmează ca la următoarea întâlnire cu englezii, când vor mai veni, să-i întreb dacă am putea face un pas înainte: să vedem condiții, chiar condiții de preț și cam ce cantitate le-ar trebui, cam ce suprafață ar trebui identificată, să putem cultiva. Îmi amintesc că pe vremuri, la Teregova, în zonă de deal se cultiva cânepă.“, a precizat prefectul.
În opinia acestuia, și la Oțelu Roșu lucrurile par să se îndrepte în direcția bună. „Acolo, sper să fie o surpriză… wow! Se lucrează acolo și cât de curând, dar nu anul ăsta, se va organiza de către proprietar o vizită pentru presa din județ, și nu doar, să se arate cum este acolo în momentul premergător pregătirii pentru producție. Finalizarea documentelor încă nu este gata, mai trebuie să se depună niște bani, mai sunt negocieri, proceduri, dar se va intra în curând în legalitate cu întreg patrimoniul de acolo.“, a mai spus Dragomir.
În fine, despre fosta Moldomin, actualmente Cuprumold Mining, nu sunt prea multe de spus acum. „Trebuia să vină patronul cel mare, adevăratul patron, proprietar al firmei (Eti Bakir, n.n.). Nu știu din ce motive a amânat până la anul. Din câte am citit, a crescut foarte mult importanța acestui zăcământ de la Moldova Nouă și sunt convins că ceva se va întâmpla, sau va trebui să se întâmple acolo, pentru că e prea valoros. Sunt discuții, să știți, și pentru haldele de steril de acolo, în care se găsesc niște minereuri, inclusiv acel litiu despre care vorbește atât de mult în diverse medii.“, a conchis prefectul Ioan Dragomir.
În concluzie, deși nu aveam niciun dubiu în această privință, vom avea despre ce întreba, vorbi și scrie și în 2025!
JCS-Walter Fleck
1 Comentariu
Hai prefecte cu obuzu’ ca vine Trump și gata cu războiul și o sa rămână fabrica fără desfacere!