Caraş-Severin, Romania


Costurile ridicate de administrare şi numărul
mare de personal aflat în subordinea
agenţiilor guvernamentale au dus la o serie de
discuţii între premierul Emil Boc şi
miniştrii cabinetului său. Decizia
finală? Desfiinţarea a peste jumătate
din cele 256 de agenţii.


Aparent, o asemenea măsură nu poate afecta
Caraş-Severinul.

Doar că la o analiză mai atentă se poate
constata că judeţul nostru se află
în strânsă legătură cu cel
puţin una dintre aceste agenţii. Mai exact,
OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi
Privatizării în Industrie),
reînfiinţat la finele anului trecut prin
Ordonanţă de Guvern pentru preluarea unor
societăţi aflate în subordinea
statului, se ocupă, cel puţin teoretic, de
privatizarea Moldomin Moldova Nouă şi Arsenal
Reşiţa. Două societăţi
comerciale care aşteaptă marele moment de mai
bine de doi ani, dar care până acum,
dintr-un motiv sau altul, au tot fost pe lista de
aşteptare.


La începutul anului, reprezentanţii
Ministerului Economiei ne asigurau că această
agenţie a preluat documentele Moldomin şi
Arsenal şi procedurile de administrare şi
privatizare vor fi continuate. Doar că acum,
şapte luni mai târziu nu se vede nici un
rezultat. Ba dimpotrivă, se
întrezăreşte posibilitatea
desfiinţării acestei agenţii. Ce se va
întâmpla în acest caz cu Arsenal
Reşiţa şi Moldomin Moldova Nouă?
Cine le va mai privatiza?


Doina Rolea

[email protected]