Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un eveniment extrem de important, din seria manifestărilor ce se desfăşoară în această perioadă sub egida „Reşiţa 250“, este Salonul de Fotografie Industrială organizat de TMK Reşiţa şi Muzeul Cineastului Amator. Inaugurarea va avea loc luni 31 mai 2021, de la ora 18.00, la casa de protocol a TMK (lângă Casa Județeană de Pensii)!

Trebuie precizat că evenimentul este organizat şi cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate a TMK. În cadrul inaugurării salonului vor fi prezentate expoziţiile de fotografii ce urmează să fie vernisate.

„Aspecte din trecutul siderurgic“ este prima din expozițiile vernisate, aceasta fiind deschisă publicului în weekendul viitor, respectiv în 5 şi 6 iunie, când va putea fi vizitată. Având în vedere situația pandemică, evenimentul de lansare va fi unul restrâns, dedicat presei, oficialităților locale și colaboratorilor, precizează organizatorii.

JCS-A.G.