După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Adrian Voicău, acest program are ca scop finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru Mediu a proiectelor ce vizează educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.
Programul poate fi derulat anual, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie, prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru Mediu. Voicău mai precizează că, solicitanţii eligibili în cadrul programului sunt organizaţiile neguvernamentale, unităţile şi instituţiile de învăţământ.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, fără a depăşi însă suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar în cadrul sesiunii de finanţare. Cuantumul maxim care poate fi acordat este de 1.000.000 de lei pentru fiecare proiect, valoarea totală alocată acestei sesiuni de finanţare fiind de 10.000.000 de lei.
