Caraş-Severin, Romania

Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Caraş-Severin nu a primit cereri de la nici o şcoală sau grădiniţă din judeţ pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare aferentă anului şcolar 2008-2009.

„Un reprezentant al unităţii de învăţământ trebuie să vină la noi şi să depună o cerere. Dacă unitatea a avut autorizaţie, trebuie adusă şi acea autorizaţie. De asemenea, dacă unitatea are o sursă proprie de apă, de exemplu, o fântână, trebuie adus buletinul de apă. Se plăteşte o taxă de autorizare, apoi reprezentanţii ASP vor merge la faţa locului ca să facă controale“, a explicat doamna Anica Mircea, de la Biroul de autorizaţii şi avize sanitare din cadrul ASP CS.

În anul şcolar anterior, cele mai multe nereguli au fost sesizate în şcolile şi grădiniţele din mediul rural. Acestea fie nu au avut apă curentă, fie au accesat fonduri pentru reabilitare şi au intrat într-un proces de reparaţii capitale şi renovare, dar nu şi-au finalizat lucrările, situaţie în care Autoritatea de Sănătate Publică nu poate emite autorizaţia de funcţionare. Conform datelor furnizate de Autoritatea de Sănătate Publică Caraş-Severin, în anul şcolar anterior au funcţionat 526 unităţi de învăţământ, dintre care 255 grădiniţe şi 271 de şcoli. Doar 111 de grădiniţe şi 117 de şcoli au primit autorizaţie sanitară de funcţionare.

Un număr de 74 de unităţi de învăţământ (şcoli şi grădiniţe) care au depus cereri au fost respinse deoarece nu au îndeplinit condiţiile necesare, care vizează în special existenţa apei în şcoală, canalizare, grup sanitar şi condiţii optime pentru realizarea programului naţional „Cornul şi laptele“. Iar celelalte unităţi nu au depus documentaţia necesară. În cazul instituţiilor de învăţământ cu apă curentă, dar fără apă potabilă s-au instalat dozatoare şi a fost acordată autorizaţia de funcţionare, ne-a informat Anica Mircea.

Inspectorul şcolar general Boris Vatzulik a anunţat că lunea viitoare, la sediul Inspectoratului Şcolar va avea loc o întâlnire cu directorii unităţilor şcolare din judeţ pe această temă. „Din păcate, există multă inerţie. Voi avea o întâlnire cu directorii de şcoli şi am să chem şi reprezentanţi ai ASP. Sperăm ca în acest an să fie mai puţine unităţi de învăţământ fără autorizaţie decât anul trecut“, a declarat Vatzulik.

Oana Copocean

[email protected]