REŞIŢA – Centrul Frederic Ozanam a găzduit vernisajul expoziţiei „Mi s-a cuibărit în suflet, respiră, mă roagă”, reunind schiţe semnate de artistul Iulian Vitalis Cojocaru. Acum trei ani, artistul a „plecat” lăsând posterităţii arta sa. Astăzi, familia şi prietenii se adună spre a-i cinsti memoria.
Printre prietenii artistului prezenţi la eveniment, s-au numărat şi Sorin Rotaru şi Ioan Mergea, care au venit de la Timişoara special pentru expoziţia vernisată recent. „Lucrările lui Bebe Cojocaru emană sinceritatea artistului care a ştiut întodeauna să se dăruiască. Aşa a reuşit să adune în jurul său artişti care s-au implicat major şi alături de care a reuşit să clădească o mişcare artistică la Reşiţa”, îşi aminteşte Ioan Mergea.
Harul prieteniei îl ai sau nu, la fel ca şi talentul. Cât despre laboratorul de creaţie al artistului, e mai bine să nu-l cunoaştem căci, de multe ori, acesta poate fi un haos total. Ideea se desprinde din cuvintele criticului de artă Ada Cruceanu. „Deşi avem în faţă doar schiţe, simţi cum ideile prind culoare. Lucrările rămân expresia artistului, cu certitudinile pe care le avea, cu întrebările pe care şi le ridica şi cu posibile răspunsuri”, sunt cuvintele Adei Cruceanu. Privirea i-a rămas pe autoportretul artistului, trasat în linii tensionate. „Cum ar fi arătat autoportretul dacă artistul ar fi mers mai departe, dacă l-ar fi realizat în ulei sau acril? Nu ştim, însă cu siguranţă acela ar fi fost adevăratul autoportret”, a mai spus criticul de artă.
Prezent la eveniment, Nicolae Sîrbu, a vorbit despre omul şi artistul Ioan Vitalis Cojocaru. „Dacă aş fi ştiut atunci când am venit în Reşiţa ce mare artist era Bebe, l-aş fi rugat să mă deseneze. Un pictor mare trebuie să fie şi un desenator mare iar, prin arta sa, artistul îşi depăşeşte limitele umane”, a spus acesta. Despre artistul „plecat”, s-a scris o carte. Aceasta se intitulează „Paznicul cerului” şi a fost scrisă de Vasile Bogdan, după notele scrise de soţia artistului. „Puţine femei rezistă să fie soţii de artişti. D-na Geta însă i-a fost mereu alături lui Bebe, aşa cum familia l-a susţinut total după nefericitul accident. Se poate face un film după carte, deoarece artistul care-şi trăieşte posteritatea prin artă poate face trecerea de la carte la film”, a încheiat Nicolae Sîrbu.
Artistul „trece” dar arta sa rămâne. Spaţiul artei sale devine un spaţiu unde artistul este mereu acasă. „Şi picăturile de sânge ştiu ce înseamnă acasă. Altfel ar rătăci prin corp şi ar uita unde este inima”, spunea Octavian Paler. Paznicul cerului, deşi e departe, este mereu acasă alături de prietenii pe care-i priveşte din autoportretul în linii tensionate.