REŞIŢA – Roxamy a învins pe Trans Protector cu 7-2, în derby-ul turului Campionatului Caraș-Severin.
Etapa a XIV-a a Campionatului Județean de Minifotbal Caraș-Severin a adus față în față primele două clasate. S-au întâlnit liderul la acel moment, Trans Protector, și campioana en titre, Roxamy, care a deschis scorul în minutul 1, printr-un șut de senzație al lui Leontin Doană. Până la pauză, Roxamy a mai punctat de trei ori, prin Nicolae Stanciu (min. 16), Lucian Dobre (min. 19) și același Doană (min. 20). Trans Protector a avut câteva acțiuni spectaculoase, însă golurile au venit după pauză. Au punctat Sergiu Crețan (min. 29) și Florentin Dancea (31), dar până la final Roxamy a mai reușit alte trei goluri, prin Dobre (min. 36) și Doană (min. 32 și 40). Cu scorul final de 7-2, Roxamy a egalat la puncte pe Trans Protector și a trecut în fruntea ierarhiei, beneficiind de un golaveraj mai bun.
Celelalte rezultate: FC Kazan – Humanitas Pro Deo 10-1, FC Fârliug – FC Lescovița 1-3, Dedeman – Camera de Comerț 0-2, Nutri Plant – Dudy 2-6, Somalia – Muncitorul 5-7. Pe primele două locuri se află Roxamy și Trans Protector, ambele cu câte 34 de puncte, diferențiate de golaveraj.