Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În zilele de 16 și 17 martie, în județ s-au antrenat împreună 14 subofițeri scafandri din cadrul ISU Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți și Arad, atât pe zi, cât și noaptea, în condiții variate, în lacurile Secu, Miniș și Doman!

Salvatorii cărășeni ne asigură că astfel de antrenamente sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire și pentru desfășurarea în siguranță a intervențiilor în mediul acvatic.

„Activitățile au avut ca obiectiv perfecționarea deprinderilor specifice și creșterea nivelului de siguranță în misiuni, fiind abordate teme precum siguranța salvatorului pe timpul intervenției, acordarea primului ajutor unui scafandru aflat în dificultate în apă și aplicarea tehnicilor de căutare subacvatică. (…) Schimbul de experiență contribuie la consolidarea cooperării între structurile participante și la îmbunătățirea capacității de răspuns în situații de urgență.“, transmite ISU „Semenic“.

JCS-A.M.

Foto: ISU „Semenic“

Adaugă comentariu