Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Drumul sinuos de la 24 Ianuarie până la 1 Decembrie sau etapele constituirii României ca stat!

Prezent la solemnităţile din centrul oraşului, Laurenţiu Roşu, şeful Serviciului Arhive Naţionale (SAN) din Caransebeş, a punctat datele importante pentru România, precizând că România ca stat a apărut destul de târziu datorită faptului că, până în secolul XIX, statele erau structurate altfel, însă secolul XIX aduce naţiunea şi poporul.

„Prima etapă din constituirea României a fost în 1859, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Drept urmare, prima sărbătoare naţională a fost 24 ianuarie, sărbătorită din 1860 până în 1865. În 1866, Cuza pleacă de la conducerea celor două principate care vor fi conduse de către regele Carol I. Din acel an, sărbătoarea naţională este marcată la data de 10 mai, zi cu o triplă semnificaţie. E ziua când regele a fost întâmpinat la Bucureşti, ziua când a fost proclamată independenţa vechiului regat, ziua când regele Carol I a fost încoronat. După instaurarea comunismului, sărbătoarea naţională a fost 23 august. În iulie 1990, se stabileşte ca 1 Decembrie să fie Ziua Naţională a României, fiind pentru prima dată când sărbătoarea naţională este denumită zi naţională”, a punctat Laurenţiu Roşu.

Şeful SAN s-a referit şi la momentul sărbătoririi, la 20 mai 1929, la Alba Iulia a zece ani de la Unire, dată stabilită prin hotărâre a consiliului de miniştri. Într-un ziar care apărea la Alba Iulia şi purta chiar denumirea oraşului, evenimentul a fost descris ca „o ispravă a întregii ţări” la care se estima că au participat în jur de 400.000 de oameni. „Poporul a sosit din cele mai mari depărtări. Mulţimea sălăşluind în satele din jur sub aripile naturii mame, aşteaptă zorii zilei şi primul bubuit de tun vestind apropierea craiului rege cu ilustra familie regală şi a dlui Iuliu Maniu cu întregul corp al miniştrilor. La gară l-au aşteptat pe Măria Sa, regele, aproape toţi miniştri deputaţi, senatori”, se scria în ziarul Alba Iulia, citat de Laurenţiu Roşu.

„Privind în istorie, ne putem întreba de ce a fost aşa de greu până să se ajungă la formarea României. Aş vrea să dau un singur reper. Atunci când pe spaţiul actual al României încă existau migraţii, în Franţa se construiau catedrale”, a încheiat Laurenţiu Roşu.

JCS-Ionel Ivaşcu