Caraş-Severin, Romania

Cu siguranţă, cartierul care adună cele mai multe probleme sociale în municipiul Caransebeş este Balta Sărată.

Cauze mai mult sau mai puţin obiective au făcut ca mulţi dintre locuitorii zonei să trăiască la limita supravieţuirii, în condiţii departe de normele de civilizaţie. Tocmai de aceea, multe din demersurile municipalităţii se îndreaptă spre acest cartier: reabilitarea vechilor locuinţe sociale, construirea unui bloc care să le ofere condiţii normale de viaţă chiriaşilor evacuaţi, etc.

Nu în ultimul rând, printre măsurile iniţiate de administraţia caransebeşeană se numără şi amenajarea unei băi comunale, pentru cetăţenii privaţi de condiţiile minime de igienă. Şi e de ajuns să treceţi prin Balta Sărată, să vedeţi barăcile în care trăiesc nişte oameni ai secolului XXI, ca să înţelegeţi că sunt destui cei care au nevoie de această minimă investiţie. Aşa cum se ştie, până la construcţia propriu-zisă, sunt necesare mai multe etape, care să permită demararea lucrărilor în condiţii legale.

Aşa se face că legislativul local a aprobat dezmembrarea unei suprafeţe de teren de 376 de metri pătraţi, în vederea construirii imobilului care va găzdui baia comunală. Angajaţii primăriei au propus două posibile spaţii pentru construirea centrului amintit, dar s-a optat pentru suprafaţa dintre Căminele locuinţă nr. 1 şi nr. 2, adică în imediata apropiere a celor care au nevoie de aceste facilităţi.

Construcţia va avea opt metri lăţime şi 47 de metri lungime şi va include, pe lângă baia comunală şi două grupuri sanitare.