Agonia
În urma desfiintarii fermelor de porci, adultii au ramas fara locurile
de munca, copiii (oare de ce?) fara mijloc de transport pentru scoala sau gradinita,
iar vestea cea mai cumplita a fost aceea ca locuitorii vor trebui sa evacueze
locuintele unde au stat în ultimii ani. De altfel, cladirile în
care sunt locuintele aratau jalnic si au fost propuse, la fel ca si pamântul,
spre licitare.
Doua sute de suflete fara acoperis deasupra capului (literalmente), fara a
întrezari ceva pozitiv, erau, pâna mai ieri, în AGONIE. Atunci
a intervenit acea „salvare”, pe care nu a mai crezut-o nimeni, si
pe care nici macar nu a mai îndraznit sa o viseze careva.
Ce era?
Haideti sa-i numim, „NISTE NORVEGIENI” au auzit de situatia acestor
oameni, au fost consternati, socati de ceea ce au vazut în Sântoma
si, totodata, empatici la suferintele si disperarea oamenilor. De aceea, nimic
nu a ramas la stadiul de sesizare, indignare si compatimire. Acesti oameni,
norvegienii, din forte si bani proprii, cu angajament si consecventa, seriozitate
si multa munca, au început o lucrare ampla, de anvergura. De lunga durata
si destul de costisitoare. Imposibil de realizat de catre noi, aradenii (cel
putin asa au stat, atunci, lucrurile).
Primul pas l-a constituit câstigarea licitatiei pentru cladiri si terenul
aferent. Erau câteva „imitatii” de asezaminte umane. Ziduri?
Da, erau. Acoperisuri? Nu. Munti de gunoi? Da. Apa potabila? Nu. Oameni disperati,
îmbatrâniti de suferinte? Da, erau. Însa strop de conditii
umane, nu. Si mai era ceva. Pe lânga animalele domestice existente, erau
si „animale de companie”, adica sobolani la tot pasul, chiar si
în unele „case”. Si exemplele ar putea continua.
Ce s-a realizat?
În urma cu câtiva ani, acei „niste norvegieni” au început
lucrarile. Au renovat toate cladirile (noua blocuri) si pe dinauntru, si pe
dinafara. Au facut acoperisurile. Au transportat de acolo toti „muntii”
de gunoi. S-a forat o fântâna la 70 de metri adâncime, cu
apa potabila examinata bacteriologic, periodic.
S-au facut trotuare, spatii verzi, s-au plantat copaci. Locul asa-ziselor „WC-uri”
(practic, niste colibe putrezite gata sa se darâme) a fost luat de un
complex sanitar igienic, ridicat din caramida (deja doua familii detin câte
un grup sanitar). S-a construit o scoala, care, la vizita unei delegatii de
la Ministerului Educatiei (septembrie 2004) a fost caracterizata ca fiind scoala
cu cel mai ridicat standard din judetul Arad (salile cu parchet de stejar, mobilier
adus din Norvegia, grup sanitar, apa curenta, rece si calda, încalzire
centrala, materialul didactic asigurat tot de catre „norvegieni”,
frigider, xerox, izolatie perfecta cu fibra de sticla, faianta, gresie, loc
de joaca etc.).
S-a construit si o biserica. S-a introdus o linie telefonica, cu un post de
telefon public. S-au turnat platforme de beton, unde s-au ridicat stative pentru
uscarea rufelor. Parcare pentru masini. Magazii din caramida, pentru fiecare
familie. Gradinile au fost parcelate. Etc.
În proiect: doua cabinete medicale
În toamna anului 2005, s-a finalizat constructia unei cladiri imense,
denumita, generic, „DEPOZIT” (aici sunt depozitate ajutoare –
constând în îmbracaminte, lenjerie de pat, mobilier etc.),
dar si a unui „MAGAZIN”. Da, chiar de Craciunul din 2005, aici s-a
deschis un magazin alimentar pentru acesti oameni, care erau nevoiti, pâna
atunci, sa-si care pâinea sau cartofii în mâna, pe jos (fie
iarna, fie vara), de la câtiva kilometri distanta.
Anul acesta, spun acei „niste norvegieni”, se vor construi si doua
cabinete medicale: unul stomatologic si un alt cabinet, unde locuitorii din
Sântoma vor putea beneficia de consultul unui medic de familie.
Nici macar doi kilometri …
Am tinut sa mentionam aceasta realitate, nu pentru a pune „ niste norvegieni”
într-o aura aparte (desi, sinceri sa fim, ar merita), ci pentru a scoate
în evidenta faptul ca, dupa 5 ani de zile, de când au început
munca acei „straini”, autoritatile locale nici macar nu au putut
repara o portiune de 2 (doi) kilometri de drum! Sa îl faca practicabil.
Este vorba despre drumul de la soseaua principala DN 7 si pâna la asezarea
mai sus amintita.
În prezent, drumul este o adevarata „colectie de cratere”.
Este rusinos ca macar atât nu s-a putut face din partea „noastra”,
a românilor: REPARAREA A 2 (DOI) KILOMETRI DE DRUM!
„Niste norvegieni” si-au distrus masinile (sa nu uitam si de autovehiculele
mari, ce au transportat materiale, marfa, precum si cisterna cu gaz, ce vine
periodic sa alimenteze rezervorul de gaz pentru încalzirea scolii) sa
ne faca noua, aradenilor, un bine. Ei, NU AU CERUT NICI UN LEU oficialitatilor
locale, nici o koroana autoritatilor norvegiene si nici macar nu au asezat „indicatoare”,
pe care sa-si posteze numele pentru binele facut aradenilor napastuiti din Sântoma,
uitati de semenii lor.
***
Cu aceste rânduri, nu dorim sa aducem nici o acuzatie, nu vrem sa judecam
pe nimeni. Am dorit sa prezentam DOAR O STARE DE FAPT, de care, poate, autoritatile
locale nu stiu. Însa, cei ce raspund de „starea drumurilor”,
care sunt platiti pentru acest lucru, ar trebui sa se AUTOSESIZEZE! Este vorba,
totusi de doar 2 (DOI) KILOMETRI DE DRUM de asfaltat în ARAD. Sau, poate,
doar înainte de alegerile locale acest „cartier” apartine
Aradului?
Caci, totusi, este Arad, Câmpul Albinelor nr.2.
Prof.Monica Muntean
Romulus Dubat