Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Scandal între două grupuri rivale în această după amiază, în jurul orei 16, în zona centrala a municipiului, scandal la care au asistat zeci de oameni. S-a făcut uz de pumni și săbii între combatanți, unii dintre cei implicați refugiindu-se în centrul comercial!

Doar sosirea mai multor echipaje de poliție a făcut ca scandalul să nu se lase cu urmări mai grave, ambele tabere dorind să-și facă dreptate cu ajutorul săbiilor și al altor obiecte contondente. În cele din urmă, protagoniștii au fost urcați în mașinile Poliției Caransebeș și duși la sediu pentru audieri.

Potrivit primelor informații oficiale primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, „scandalul s-a întâmplat în fața Catedralei. Polițiștii au intervenit imediat, 5 bărbați fiind conduși la sediul poliției unde sunt audiați în aceste momente. Cercetările sunt în curs de desfășurare, se efectuează cercetarea la fața locului, se ridică probe și mijloace de probă. Nu au fost găsite astfel de arme (săbii-n.r.)”.

JCS-R.M.