Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Complexul TBC din componenţa Spitalului Oraviţa are șanse să redevină ceea ce a fost cândva. În ultima perioadă, au apărut mai multe zvonuri despre vânzarea sanatoriului.Prezentat în ultimii ani în presă ca fiind „sanatoriul groazei“, unitatea spitalicească din Marila este într-adevăr într-o situaţie deplorabilă, pentru reabilitarea sa fiind necesară o sumă substanţială. Autorităţile locale dar şi instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii consideră că o soluţie pentru readucerea sanatoriului la gloria de altădată nu poate veni din sistem.

Construit în 1936, sanatoriul de la Marila încă mai este cea mai mare clădire spitalicească TBC din vestul ţării şi a treia din Europa. Cândva, a fost un sanatoriu de renume, ce a asigurat asistenţa medicală pentru pacienţii de tuberculoză la nivel regional şi chiar naţional. O veste care ar putea ajuta unitatea să renască a venit în aceste zile, fiind vorba despre o investiţie privată care să nu schimbe destinaţia complexului.

„Că sanatoriul se vinde sunt, pentru moment, zvonuri. Le-am auzit şi noi, dar nimeni nu a venit în şedinţa de consiliu local să ceară vânzarea acestuia. Sunt multe variante ce ţin de originea posibililor cumpărători. Nu e nimic cert dar, în ipoteza în care sanatoriul de la Marila ar fi cumpărat, pentru administraţia publică ar fi o salvare, pentru că bugetul este depăşit. Datoriile pentru utilităţi ale spitalului sunt foarte mari şi e greu de rezolvat. Cei aproape 100 de bolnavi internaţi la Marila sunt cei mai afectaţi“, ne-a declarat viceprimarul Oraviţei, Eugen Neda.

Deşi nu a confirmat sau infirmat informaţia, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, dr. Dumitru Secăşan, consideră că, pentru activitatea pe care o desfăşoară, clădirea sanatoriului este supradimensionată, iar costurile necesare întreţinerii sunt foarte mari, depăşind posibilităţile financiare ale Primăriei Oraviţa şi ale spitalului orăşenesc.

„Vânzarea sanatoriului ar fi cea mai mare realizare a zonei respective, luând în considerare faptul că acest complex era şi încă este util pentru pacienţii cu tuberculoză. În plus, este o modalitate eficientă de tratament şi recreere, iar cea mai importantă dovadă istorică a fost implicarea împărătesei Sissi în dotarea şi menţinerea zonei“, ne-a declarat dr. Secăşan.

Direcţia de Sănătate Publică nu a primit încă nimic oficial în legătură cu intenţia de cumpărare a sanatoriului: „Dacă s-ar vinde, nu ar fi rău, dar cu condiţia să nu se schimbe profilul unităţii sanitare, şi mai ales ca privatizarea să fie făcută legal. Ar mai fi o variantă, pe care noi am propus-o cu 15 ani şi cu zece ani în urmă: pentru că acolo vin pacienţi din toată ţara, Ministerul Sănătăţii ar putea să-l ia pentru a-l include într-o strategie naţională. Complexul de la Marila este foarte generos şi ar putea să se dezvolte ca adresabilitate şi pentru pacienţi cu alte afecţiuni, iar o parte din construcţii, care acum nu mai folosesc la nimic, ar trebui dărâmate. Oricum, în condiţiile actuale, primăria şi spitalul nu pot susţine financiar sanatoriul de la Marila“, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.

Flavius Rotariu