MEHADICA – Dispensarul medical din Mehadica va fi la standarde moderne. Se caută un medic de familie!
Conform primarului Ion Urechiatu, lucrările de reabilitare și dotare a dispensarului au demarat încă din 2020, termenul de finalizare fiind sfârșitul acestui an. Constructorul însă dă asigurări că totul va fi gata la primăvară. Și se pare că așa va fi, întrucât lucrările sunt la stadiul de 80%. În prezent, mai este de lucru la tencuiala exterioară, iar în interior sunt în lucru diverse finisaje!
„Investiția se ridică la valoarea de 1,9 milioane de lei, fiind finanțată prin PNDL 2. Pe lângă lucrările de modernizare a clădirii, proiectul include și dotarea noului dispensar cu tot ce trebuie pentru un cabinet de medicină de familie și pentru un cabinet stomatologic”, aflăm de la primarul Urechiatu.
Pe perioada executării lucrărilor, oamenii au beneficiat de asistență medicală cum s-a putut, deoarece tot în 2020 fostul medic s-a pensionat. Atunci oamenii au ales unii să meargă la medicul din comuna Cornea, iar alții să primească asistență medicală de la d-na dr. Bercovici, care vine în Mehadica la sfârșit de săptămână. Iată cum odată finalizate lucrările, Mehadica va avea un dispensar modern, fără însă să dispună și de un medic de familie. Pentru primărie, următorul obiectiv va fi ca, în comună, să vină un medic de familie.
JCS-Ionel Ivașcu