Caraş-Severin, Romania

POIANA MĂRULUI – S-a întâmplat pe un drum izolat, între Poiana Mărului și Muntele Mic, unde mașina fetei staționa încă de vineri dimineața și doar intervenția polițiștilor a făcut ca totul să nu se transforme într-o tragedie!

„La ce v-ați gândi dacă ați observa o mașină oprită pe un drum greu accesibil, la primele ore ale dimineții, cu o persoană singură și dezorientată în interior, întreabă retoric Poliția județului. Anunțați de reprezentanții autorităților locale din comuna Zăvoi, colegii noștri de la Secția 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu au vrut să verifice dacă tânăra care staționase vineri dimineață, cu mașina pe un drum ce face legătura între Poiana Mărului și Muntele Mic are nevoie de ajutor. Încercând să stea de vorbă cu aceasta, colegii noștri și-au dat seama că ceva este în neregulă cu tânăra, care petrecuse toată noaptea în acel loc, în frig, după ce rămăsese fără baterie la mașină. Până la sosirea unui echipaj medical, polițiștii au făcut rost de o pătură cu care au acoperit-o pe tânăra ce nu se putea mișca și părea să fi intrat în șoc hipotermic.

Oamenii legii au putut afla că familia tinerei, în vârstă de 33 de ani, constatase dispariția fetei, care plecase de acasă, din Timișoara, încă de miercuri, fără acte și telefonul mobil, lăsând un bilet prin care își anunțase plecarea. De atunci, familia nu a mai știut nimic despre tânără.

„În mașină erau aruncate mai multe pachete de medicamente goale. Tânăra a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar acum este în grija medicilor, în afara oricărui pericol. La aflarea veștii că a fost găsită, sora tinerei ne-a mulțumit printre lacrimi. La fel de recunoscători suntem și noi, pentru faptul că am reușit să venim în sprijinul unei persoane aflate într-un greu moment de răscruce al vieții, până să fie prea târziu.“, a încheiat Poliția Caraș-Severin.

JCS-A.M.