Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin a trimis vineri o avertizare de Cod galben pentru ninsori şi polei.
„Va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă“, se mai arată în comunicatul ISU, ceea ce va determina o creştere a numărului de turişti din staţiunile montane, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în perioadă de weekend, perioadă în care numărul acestor turişti creşte. Din nefericire pentru ei, orice incident petrecut pe munte poate degenera într-o adevărată catastrofă, asta pentru că salvamontiştii refuză să mai urce pe munte. Şi mai grav, în staţiunile montane sunt deja sute de turişti, printre care şi foarte mulţi copii. O fetiţă care a participat la o tabără de schi pe Muntele Mic este grav bolnavă, a făcut otită, dar nu poate fi coborâtă pentru a primi ajutor întrucât salvamontiştii nu au mai urcat pe Muntele Mic.
„Schiliftul funcţionează, turiştii urcă pe munte, sunt peste 50 de copii aici sus, din păcate nu este nici un salvamontist care să ne ajute“, ne-a explicat Cornel Galescu, organizatorul taberei. Pentru că nu şi-au mai primit de mai bine de doi ani indemnizaţiile de hrană, salvamontiştii refuză să urce pe munte.
„Sunt doi ani de când nu ne-am mai primit alocaţiile de hrană, fapt pentru care refuzăm să mai participăm la acţiunile Salvamont. Protestăm acum, pentru că acum a venit zăpada şi au nevoie de noi“, ne-a declarat unul dintre voluntari.
Dacă pe Semenic situaţia nu este foarte gravă, pentru că acolo jandarmii montani sunt la datorie şi pot intervenii la cazurile grave, pe Muntele Mic nu are cine să intervină. „Echipajele noastre de jandarmi montani sunt la treabă. Dacă sunt persoane cu probleme şi e nevoie de sprijinul nostru, noi putem interveni cu rapiditate“, a precizat cpt. Lucian Istrăţescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi.
O altă problemă pentru salvamontiştii de pe Muntele Mic este cabana în care funcţionează, aceasta fiind închiriată de la o societate care nu şi-a mai primit chiria de un an şi nouă luni. „Am deschis o acţiune în instanţă la Judecătoria Timişoara, pe 10 decembrie fiind primul termen, cei de la Consiliul Judeţean cerând strămutarea dosarului la Reşiţa“, ne-a declarat Dan Trica, patronul acesteia.
Cristian Franţ
[email protected]
