Caraş-Severin, Romania

 Pentru cei 30 de participanţi, organizatorii au stabilit să se dispute şapte runde, în sistem elveţian, cu timpul de gândire de 61 de minute, de fiecare jucător. De reţinut că turneul a fost omologat de Federaţia Română de Şah, fiind luat în considerare la obţinerea de categorii sportive şi norme CIV.

În aceste condiţii, cei trei şahişti reşiţeni, Daniel Pădurean, Andru Mihai Buga (ambii de la Muncitorul Reşiţa) şi Anna Diana Colonescu, pregătiţi de Valeriu Grozav şi Mihai Bolintiş, s-au aşezat la masa de şah cu dorinţa de a acumula cât mai multe puncte. Ceea ce presupunea poziţii fruntaşe în clasamente.

Surpriza concursului a fost Daniel, care a acumulat 5,5 puncte, şi s-a situat pe locul al III-lea al podiumului de premiere, fiind foarte aproape de o performanţă mai bună. Dar, lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul, fiind devansat de Vlad Mihai Ciorică, 6,5 puncte, şi Cătălin Săucă, 6 puncte, ambii de la C.S.Ş. Nr. 1 Timişoara. În ceea ce îl priveşte pe Andru, considerat liderul micilor şahişti reşiţeni, nu a prins o zi tocmai bună. Astfel că cele patru puncte acumulate i-au asigurat doar locul al IX-lea, în clasamentul general, un rezultat considerat de Valeriu Grozav, sub posibilităţile sale.

Apreciabilă a fost şi comportarea Annei Diana Colonescu, debutantă la un turneu regional, care urmează să fie legitimată. Anna s-a clasat pe locul al II-lea, în întrecerea fetelor, cu 4 puncte, şi pe locul al X-lea, în clasamentul general.

„Cum ne-am obişnuit în ultimul timp, şi de această dată copiii noştri s-au întors cu rezultate foarte bune, ne-a mai precizat Valeriu Grozav. Daniel a fost în permanenţă în lupta pentru locul întâi, de care a fost foarte aproape în ultima rundă. De asemenea, vreau să remarc evoluţia Annei D, pe care o consider o performanţă“.

Marius Moraru