REȘIȚA – Când vrei să desenezi o lume a bucuriei, fie ea cât de mică, o să vezi că încearcă să se deschidă într-una mai mare, pentru ca apoi să găsească o portiță sau un tunel ce se ancorează în tine!
Universul realităților prin care orbecăim zilnic nu are prea multă armonie, doar texturi care se zbat prin simțurile noastre. Avem control doar asupra unor lucruri, iar altele ne controlează pe noi într-un fel la care nu suntem părtași. Când vrei să păşeşti într-o lume a bucuriei celuilalt, trăieşti sentimentul apropierii de tine.
Decembrie aduce alte trăiri pentru fiecare dintre noi. Simțim nevoia să încetinim ritmul și, cumva, să ne întoarcem mai mult înspre noi, spre cei din jur. Cu toate că greutățile nu dispar, iar grijile nu își slăbesc strânsoarea, parcă în decembrie și apăsările se pierd prin mirosul de portocale și Sărbători.
Chiar dacă și anul acesta a fost cumva anost, trăit cu frici de toate felurile, cred că ne-a oferit și el destule lecții. Cred că și în acest decembrie realizăm că a trăi cu adevărat în prezent este tot ce avem, ne dăm seama din nou că totul trece și vine altceva în loc, că nu le putem avea pe toate și că nu totul depinde de noi.
Ați observat că în decembrie ne amintim să vedem mai mult jumătatea plină a paharului? Știm să ne bucurăm și pentru fericirea altora, lucru care azi se întâmplă tot mai rar. Suntem mai pașnici și mulțumim pentru oamenii care rămân în viețile noastre. Mi se pare că avem curaj să ne fie teamă, să ștergem lacrimile altora și să le purtăm mai discret pe ale noastre. Cumva ne dăm seama și că avem un Cer deasupra. Îl privim, ne rugăm. Pentru iertare, pentru credință, pentru vise, pentru mâine. Ați încercat vreodată să priviți un cer a cărui puritate scânteiază în nopțile de iarnă? Să încercați și o să vedeți că aveți impresia că lumina lui vi se imprimă cumva în suflet și rămâne acolo pentru mult timp.
Decembrie este luna bucuriei copilăreşti, oricât ești de matur. A bucuriei în suflete. Este luna mărinimiei, a omeniei şi dărniciei. Este timpul în care trebuie sa ne simţim mai bogaţi sufleteşte şi să ne gândim şi la cei care sunt mai săraci decât noi. Sunt case şi familii pentru care decembrie este o povară, o lună a neputinţei şi a suferinţei, din cauza imposibilităţii de a vedea la geamuri sărbătoarea. Şi ce este mai trist decât lacrima unui copil care descoperă cu uimire că la el vraja misteriosului Moş Crăciun s-a fărâmiţat? Știu că mulți dintre noi putem dărui clipe de bunătate care să șteargă lacrimile copiilor triști.
Nu mai ştiu cine spunea că motivul pentru care oamenii trec prin diverse stări este că întotdeauna văd trecutul mai bine decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai cenuşiu decât va fi. Căutăm stări de bine şi fericiri, fiind trişti. Şi uităm că stările frumoase sunt în noi sau intră în viaţa noastră, de obicei, pe uşi pe care uităm să le lăsăm deschise.
Să fim fericiți că mai trăim un decembrie. Marele nostru pariu e să ne dăm seama când suntem bine cu adevărat sau cât de aproape e fericirea. Căci dispare la fel de repede precum scânteierile zăpezii sub vraja unui răsărit vesel. Nu avem în fiecare zi clipe de bucurie fie pentru că nu apar, fie pentru că nu le vrem, fie pentru că nu ni le facem. De fapt, avem tot mai multe zile pe care nici nu le mai observăm. Însă în timp ce întoarcem pagini de viață ar trebui, din când în când, să rătăcim altfel prin crâmpeie de timp, pe drumuri spre noi, spre realitățile noastre, spre necunoscutul de mâine…
JCS-Nina Curița
