Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este un gând transmis, la început de sesiune parlamentară, de un oficial liberal cărășean!

O nouă sesiune parlamentară a început zilele trecute, iar dintre reprezentanții cărășenilor, senatorul Marcel Vela și deputatul Dumitru Rujan și-au declarat intențiile legate de proiecte și de scena politică.

„A început o nouă sesiune parlamentară și sunt convins că, prin echilibru și energie constructivă, vom reuși să ducem multe proiecte la final și să începem altele noi, a declarat senatorul Marcel Vela. Cred că trebuie să fie o sesiune a temperamentelor și vorbelor decente, a diplomației și a echilibrului cuvântului. Deși este un adevăr dur și tranșant, diplomația și echilibrul trebuie să fie un exemplu pornit chiar din Parlament. Să demonstrăm în primul rând cetățenilor că știm să fim parteneri de dialog, nu actori în piese de scandal, iar tribuna Senatului trebuie să fie o tribună a păcii și a dezbaterilor constructive. Și da, acesta este un apel deschis către toți colegii să alegem să cântărim deciziile cu eleganță, iar dialogul util națiunii să fie cel care va defini această nouă sesiune parlamentară. Dumnezeu să binecuvânteze România!“

La rândul său, deputatul Dumitru Rujan a precizat: „Alături de colegii liberali am stabilit prioritățile legislative, iar la ședința de plen am votat pentru componența Biroului Permanent. Și în această sesiune îmi voi concentra activitatea pe proiectele legislative pentru îmbunătățirea nivelului de trai pentru cei din județul Caraș-Severin, dar și pentru români. Și nu numai. În actualul context economic, politic și internațional vom sprijini măsurile Guvernului, condus de prim – ministrul PNL, pentru a veni cu cele mai bune planuri și proiecte.“

JCS-T.K.