Caraş-Severin, Romania

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare. Astfel, persoanele cu un stagiu de cotizare de până la cinci ani, dar nu mai mic de un an, vor primi şomaj pe o perioadă de şase luni, cei cu un stagiu de cotizare cuprins între cinci şi zece ani vor beneficia de indemnizaţia de şomaj pe o perioadă de nouă luni, iar cei mai „norocoşi“ la acest capitol sunt cei care au un stagiu de cotizare de peste zece ani.

Pentru aceste persoane, şomajul se acordă pe o perioadă de 12 luni. În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei de şomaj, acesta este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestuia, la care se adaugă alte procente diferenţiat, în funcţie de timpul lucrat.

La nivelul judeţului, în luna septembrie erau înregistraţi 7.087 şomeri, din care mai primesc indemnizaţie doar 2.581, cei fără nici un ajutor lunar fiind în număr de 4.506.

Doina Rolea

[email protected]