Caraş-Severin, Romania

Au trecut ani buni de când caransebeşenii au aflat pentru prima oară despre proiectul privind realizarea unei centuri de ocolire a oraşului, însă până acum nu s-a făcut nici un pas concret în acest sens.

Liniştea ce s-a lăsat asupra acestui proiect a mai fost tulburată doar de poziţia administraţiei din Buchin, care s-a lăsat cu greu înduplecată să permită traversarea comunei. În cele din urmă şi acest impediment a fost depăşit, dar tot nu s-au început lucrările. Motivul?

Faptul că încă nu a fost rezolvată problema exproprierilor, pentru terenurile traversate de centură. Aşa că în aceste zile se lucrează la întocmirea documentaţiei în vederea exproprierii, după care se va trece la negocierile cu cei peste 200 de proprietari de terenuri.

Din câte se ştie, niciunul dintre deţinătorii de teren nu se opune negocierilor, dat fiind faptul că se poate trece la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit Legii 33/1994, situaţie care nu ar fi convenabilă pentru proprietari. Abia apoi, după ce situaţia juridică a terenurilor va fi rezolvată, se va licita executarea lucrării.

Este important ca toate aceste demersuri să fie accelerate, pentru că durata executării lucrărilor este de 30 de luni, iar termenul de finalizare este 2010. Ceea ce înseamnă că dacă lucrările nu încep până în luna iulie, deja se va reduce timpul afectat construcţiei, fapt care îşi poate pune amprenta asupra calităţii drumului.

Reamintim că proiectul privind realizarea şoselei ocolitoare, cu o lungime de 12 kilometri, va costa 43 de milioane de euro.

Iulius Pîrvu

[email protected]