CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, urmare a nefinalizării la termen a proiectelor cu finanțare europeană, cât și a etapizării acestora, susține prefectul Ioan Dragomir!
Reprezentatul în județ al Guvernului a prezentat, miercuri, o situație referitoare la gradul de realizare al proiectelor la 31 decembrie 2023. Parțial detaliată, întrucât se baza doar pe datele transmise de ADR Vest, cu privire la proiecte ale Consiliului Județean, ale celor două municipii, cinci orașe și patru comune. „Ne-am înregistrat cu 22 de proiecte etapizate și 37 de proiecte nefinalizate. Pentru cele nefinalizate autoritățile locale vor trebui să se îngrijească de bani, nu știm de unde îi vor lua, dar nu din fonduri europene, asta este problema! Pentru cele etapizate mai pot fi depuse documentații până în 31 august, astfel ca semnarea contractelor de finanțare să aibă loc până în 30 septembrie. Până la această dată nu este încă semnat niciunul.“, a precizat prefectul Ioan Dragomir.
Suma de aproape un miliard de lei, necheltuită până la finele anului trecut, a fost practic pierdută de două ori, susține acesta: „Dacă au fost 100 de lei alocați pentru ciclul anterior și ai cheltuit 90, ai pierdut 10 lei. Pentru următorul ciclu dacă ai 100 de lei, vei cheltui doar 90 pentru că ai de acoperit 10 din ciclul anterior. Asta, doar în cazul în care proiectul a fost etapizat și mai primești 100!“
În această categorie, a etapizatelor, Consiliul Județean punctează cu 1 proiect, Reșița cu 7, Moldova Nouă – 4, Bocșa – 3, Teregova – 3, Anina – 1, Băile Herculane – 2, Oravița – 1 și Coronini – 1. În cazul nefinalizatelor, Consiliul Județean punctează tot cu 1 proiect, Reșița cu 19, Oravița cu 5, Teregova – 3, Băile Herculane – 2, Caransebeș – 1, Moldova Nouă – 1, Berliște – 1, Carașova – 1.
„Nu am nimic cu Reșița, dar trebuie remarcat că aici sunt cele mai multe, și etapizate, și mai ales nefinalizate. Am și niște calcule: practic, din cifrele acelea, Reșiței numai pentru finalizarea tramvaiului i-ar trebui peste 220 de milioane de lei. Asta, în condițiile în care mai sunt câteva zeci de milioane plăți restante și mai sunt și alte proiecte nefinalizate. De departe, Reșița a avut cele mai multe proiecte dar, tot de departe, Reșița încheie pe primul loc la acest capitol care nu este pozitiv.“, a adăugat Ioan Dragomir.
În opinia acestuia, probleme vor fi și în viitor, pentru toate UAT-urile în cauză, pe de-o parte pentru găsirea finanțării, iar pe de alta cauzate de suprapunerea lucrărilor întârziate peste cele aflate în execuție și peste unele ce urmează a fi demarate anul viitor.
JCS-Walter Fleck