DOMAȘNEA – Un cărășean de 33 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs astăzi, 11 aprilie, în jurul orei 15.40, pe DN 6, la Kilometrul 408+800 de metri, în afara comunei Domașnea!
Potrivit Poliției județului, bărbatul de 33 de ani conducea un autoturism dinspre Băile Herculane spre Caransebeș și nu ar fi adaptat viteza la condițiile de deplasare, astfel că la ieșirea dintr-o curbă la dreapta a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 47 de ani.
În urma accidentului, conducătorul autoturismului a decedat pe loc. Alcooltestul a indicat, în cazul șoferului bulgar, rezultatul zero. Cercetările penale continuă, pentru ucidere din culpă.
JCS-A.M.