CARAȘ-SEVERIN – Deputații au dres busuiocul amendamentelor aprobate în Senat, care ar fi scutit de răspundere penală orice funcționar public care ar fi produs, prin abuz sau neglijență, un prejudiciu mai mic de 250.000 de lei!
Zilele trecute, celebra OUG 13, îmbrăcată în forma unei legi care aproape dezincrimina abuzul și neglijența în serviciu, răscolea spiritele după ce a trecut de Senat. Potrivit documentului respectiv, abuzul și neglijența în serviciu nu ar fi putut avea consecințe penale decât dacă prejudiciul provocat depășea 250.000 de lei. Explicațiile se bazau atunci pe o înțelegere la nivel de coaliție, fapt care s-a văzut și în rezultatul votului, dar și pe decizii repetate ale Curții Constituționale.
Acum, însă, deputatul cărășean Dumitru Rujan ne explică felul în care Camera Deputaților a dres busuiocul de la Senat. „Am votat pentru modificarea Codurilor Penale, prin care se elimină pragul pentru abuzul în serviciu. Este vorba despre Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative și Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative. Toate acestea arată că, în niciun moment, PNL nu a avut ca intenție să protejeze abuzurile în serviciu!“, concluzionează liberalul cărășean.
JCS-A.M.