Ce locuri de muncă, ce criză, toată ţara studiază traiectoria palmei, unghiul de lovire, impactul, mai ceva ca la NASA. O Românie pe care, deşi era redusă la politică, am reuşit noi toţi să o reducem la o imagine repetată obsesiv. Şi culmea, la o imagine ascunsă bine timp de cinci ani.
Analişti politici, experţi criminalişti, mătuşa copilului din imagine, păreri pro şi contra, e trucaj, nu e trucaj, e adevărat dar există circumstanţe atenuante, l-a lovit, nu! l-a împins… Toţi au ceva de spus, şi, peste ei, într-o pauză de la alcătuirile de guverne, ne luminează şi un Dinu Patriciu, care vine cu profeţii despre trecut: el ŞTIA despre „faţa lovită a copilului“, el a rămas „înmărmurit” atunci. Şi probabil că nu e singurul care va pretinde acest lucru.
Să nu rămâi înmărmurit şi acum? Păi bine, şi dacă ştiau, de ce s-a aflat doar acum, după CINCI ani, întâmplător în timpul campaniei electorale? Nu au avut curajul să spună de teama lui Băsescu, deci sunt laşi? Sau au ştiut dar au ţinut bine asul în mânecă pentru a înclina cu el balanţa la momentul hotărâtor, deci sunt capabili să profite din orice?
Care dintre aceste variante e mai bună? Şi cu ce diferă gestul lor, indiferent dacă a fost motivat de laşitate sau de interes, de cel al actualului preşedinte? Băsescu trage o palmă unui copil, alţii o trag bunului simţ şi decenţei… Mie îmi scapă diferenţa.
Şi atunci, mai există vreun politician care să merite ascultat? E grav dacă se demonstrează că Traian Băsescu a lovit copilul, indiferent dacă acesta râdea după ce a fost lovit; e grav şi dacă nu se demonstrează, pentru că atunci îţi dai seama cu ce metode se câştigă conducerea unei ţări şi spre ce mizerii ne îndreptăm. Oricum am lua-o, e grav. E grav că avem de ales între două alternative rele; însă, e în ton cu moda, după cum spun mulţi oameni că vor vota pe 6 decembrie.
Jurnaliştii care şi-au uitat rolul, analiştii care spun orice despre oricine şi analizează procesul miraculos al baterii apei în piuă (sau al copilului peste obraz), românii simpli care cască ochii şi se întreabă peste tot: „l-a lovit sau nu Băsescu pe Bogdănel?“ formează desertul unora care nu au ştiut decât să transforme România în savarina lor.
Cu ce mi-ar rezolva mie problemele dacă Traian Băsescu iese basma curată din poziţia de boxer şi ajunge victima unora care nu au ştiut să paveze drumul spre Cotroceni cu alte pavele decât pumnii lui? Cu ce mă aleg eu, ca român, din faptul că prin Alianţa PNL-PSD Tăriceanu a fost răzbunat pentru tot timpul petrecut cu Traian Băsescu în fruntea ţării şi că Antonescu, „ca român şi ca liberal“, nu poate sta acasă? Cu ce mă ajută pe mine că în fruntea PSD-ului va veni altcineva dacă Mircea Geoană ajunge preşedinte? Cu ce-i luminează pe români „secretele făurarilor“ de nume?
De fapt, de ce mă mai obosesc să-mi pun astfel de întrebări? Mă întreb doar cine e mai vinovat – cel ce a dat palma, sau cei ce au ascuns-o? Sau noi, care trebuia de mult timp să le arătăm obrazul?
Nina Curiţa
[email protected]