Caraş-Severin, Romania

Fiecare cetăţean va primi o scrisoare din partea Ministerului Sănătăţii. În acest mod va fi anunţat că trebuie să se prezinte la medicul de familie şi să efectueze analizele medicale.

Scrisoarea va cuprinde şi un talon cu care cetăţenii, asiguraţi sau nu, se vor adresa medicului şi apoi laboratorului. Riscurile la care se supune fiecare vor fi trecute de medic în riscograma individuală a pacientului a cărui stare de sănătate va putea fi urmărită permanent.

Aceste probleme au fost discutate astăzi, 27 iunie, în cadrul întâlnirii medicilor de familie din judeţ cu reprezentanţii autorităţilor din domeniul sanitar. Prezent la întâlnire, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Caraş-Severin, Sorin Stanciu, a subliniat importanţa programului care se va întinde până în 30 iunie 2008.

„Este important să cunoaştem starea de sănătate a populaţiei, întrucât, în viitor vom avea un card naţional de sănătate, de tipul celui european. În aceste condiţii, consultul se va face mult mai uşor“, s-a adresat directorul CJAS medicilor prezenţi la întâlnire.

Ionel Ivaşcu

[email protected]