Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este soluția propusă de către deputatul Silviu Hurduzeu, urmărindu-se, pe această cale, depășirea situației dificile din domeniul energetic!

„Este obligatoriu ca România să producă mai multă energie. Doar prin creșterea producției, respectiv a ofertei de energie la un nivel măcar egal cu cererea, prețurile s-ar stabiliza!”, a declarat șeful social-democraților cărășeni.

Totodată, acesta a menționat că PSD a redactat și va depune un proiect de lege prin care investițiile energetice care au fost începute înainte de 2007, respectiv anterior aderării României la Uniunea Europeană, să fie scoase din zona ariilor protejate. „Astfel se pot finaliza rapid două hidrocentrale de pe Jiu, unde deja s-au investit peste 175 de milioane de euro, dar și hidrocentrala de la Răstolnița, din județul Mureș, începută acum mai bine de trei decenii. Odată puse în funcțiune, aceste hidrocentrale vor aduce suplimentar o cantitate importantă de energie ieftină, curată, în sistemul național (peste 600 de Mwh)”, a mai precizat parlamentarul cărășean. Prin urmare, acesta pledează pentru hidrocentrale proprii și, pe cale de consecință, pentru energie proprie.

JCS–S.P.