REŞIŢA – În care orice blogger „crede“ că poate fi jurnalist, este adusă pe scenă într-un joc al dramei naţionale trăită individual. Spectacolul „Ne ştim de 100 de ani“ realizat în coproducţie cu patru teatre din ţară, din regiuni geografice diferite, s-a jucat sâmbătă şi duminică la Teatrul de Vest Reşiţa. De departe jocul actriţei noastre, Camelia Ghinea, a făcut senzaţie, ea strălucind ca o divă alături de arădeanul Sorin Calotă.
Ne place, nu ne place, ăştia suntem noi, românii cei de astăzi, care sărbătorim 100 de ani de România, nişte oameni superficiali, cum bine zicea în conferinţa de presă actriţa Camelia Ghinea. Credem că le ştim şi că le putem face pe toate, însă în realitate bâjbâim în toate domeniile. De aceea un înţelept sublinia că e preferabil ca un chirurg să facă zilnic aceeaşi incizie, specializat pe acelaşi tip de operaţie, pentru că, măcar, o face bine. Textul spectacolului „Ne ştim de 100 de ani“, semnat de Vlad Tăuşance, reflectă tocmai aceste aspecte, ce par a fi inserate în calupuri de ştiri şi informaţii ca într-un jurnal de televiziune care ţine două ore. Format, dealtfel, ca jurnalist, autorul a expus o realitate care nici măcar nu ne lasă răgaz să o observăm, decât în măsura în care e pusă pe tavă şi servită. Spectatorului nu-i rămâne decât să surprindă nuanţele, autenticitatea evenimentelor şi replicilor, a situaţiilor în care cei opt actori excepţionali, selectaţi din patru teatre din ţară, interpretează personaje care pot fi identificate în viaţa reală, de la persoane publice până la oameni simpli care nu dau doi bani nici pe centenar, nici pe drama naţională. Totul e cuprins în statistici, nu întâmplător „aduse pe tavă“ de dramaturg. Textul e, de fapt, făcut spectacol de actori, echilibrat distribuiţi pe generaţii, care excelează fiecare în parte cu momente solo, trecând prin multiple personalităţi, ilustrate scenic de aşa manieră încât senzualul şi grotescul nici nu mai şochează împreună.
De departe domină jocul Cameliei Ghinea de la Teatrul de Vest Reşiţa, care străluceşte ca o divă, amintindu-ne de actriţa abia venită de la Bucureşti, plină de energie şi lipsită de inhibiţii, seducătoare şi expresivă, dar şi cel al arădeanului Sorin Calotă care, din profil, aduce cu Jason Statham şi impune un ritm extrem de dinamic, perindându-se cu uşurinţă în ipostaze şi personalităţi diferite, dar creând un stil. Tot de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, o notă de prospeţime în acest amalgam de evenimente şi mentalităţi e dată de Iulia Alexandra Dinu, precum şi de tinerii Andrei Cătălin şi Andrei Brădean de la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea. Vocea generaţiei ajunse la vârsta înţelepciunii e dată de actorii din Piatra-Neamţ, Lucreţia Mandric şi Daniel Beşleagă. Cât priveşte jocul rafinat cu care ne-a obişnuit Ana Maria-Cizler la Teatrul de Vest Reşiţa, ea nu-şi dezminte nici de această dată abilitatea de a transforma un gest banal într-unul spectaculos, expresiv, plin de tensiune, ea ilustrând fără nici o problemă femeia puternică, bine poziţionată social, care se descurcă în orice împrejurare, trecând de la pantaloni şi taior la rochie de seară, cu aceeaşi naturaleţe.
Una peste alta, regizorul Ştefan Iordănescu a ştiut şi de această dată să dea substanţă unui text, care unora li s-a părut prea lung, creând un spectacol al României de azi, al unei Românii care, totuşi, împlineşte 100 de ani.