CARANSEBEȘ – Adică de insolventa Hidroconstrucția (client) și EM Power (furnizorul de energie electrică)!
Reprezentanții distribuitorului de energie electrică din Caraș-Severin, Rețele Electrice România, ne-au comunicat astăzi că societatea „nu este în măsura să ofere soluția pentru această situație, aceasta depinde doar de client și furnizor. Compania de distribuție gestionează rețeaua electrică și nu poate reconecta clienții fără un ordin de conectare de la furnizorul care are relația contractuală cu aceștia.”
Cu alte cuvinte, dacă EM Power, o firmă din București, dispune reconectarea la rețea a celor 400 de familii, atunci Rețele Electrice va relua alimentarea cu energie electrică a zonei ACH. Altfel…
Între timp, Primăria Caransebeș încearcă alte soluții pentru rezolvarea problemei. Hidroelectrica a pus la dispoziție un generator de mare putere, adus noaptea trecută de la Turnu Ruieni, pentru a fi montat provizoriu în zona ACH, combustibilul fiind asigurat de Primărie, doar că generatorul pare să nu facă față decât la o parte din locuințele din cartierul respectiv. Va fi adus un al doilea generator, de și mai mare putere, aflat în dotarea ISU ”Semenic”, pentru a se asigura energia electrică și pentru zona de blocuri.
JCS-N.C.