REȘIȚA – Aproximativ 45 de țări vor participa la Campionatul Mondial de karate, ce se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 23-26 septembrie. Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița va participa la această competiție de mare anvergură cu 15 sportivi, iar categoriile de vârstă vor fi de la 8 ani la 29 de ani!
„Avem și doi sportivi la sectiunea PARA Karate (ADAPTED KARATE), este vorba de deja cunoscuta Daniela Doban si David Copocean. Sportivii au fost selectați în urma Campionatelor Naționale, unde toți au urcat pe podium. Copiii vor participa la probele de kata, kumite, kata echipe. Vrem să mulțumim primarului Ioan Popa, Consiliului Local și presedintelui CSM, Cristi Bobar, pentru sprijinul financiar care va face posibilă deplasarea echipei pentru toată perioada. Ținând cont că este vorba de un concurs așa de mare și de valoros, ne dorim să ne întoarcem cu rezultate, să aducem mândrie orașului și să nu-i dezamăgim pe cei care au încredere în noi”, a spus maestrul Zoltan Lipan, cel care va conduce delegația reșițeană împreună cu instructorul Viorel Enășel.
Sportivii legitimați la CSM Reșița care vor concura la stilul kata vor fi: Claudia Maria Nica, Roxana Simona Petrescu, Alexia Lenghyel, Daria Maria Szuiogan, Petru Virgil Bursuc, Patricia Mihaela Măciucă, Albert Macamete, Valentina Cosmina Fizeșan, Maia Sonia Wettori, Alexia Ștefania Deriuș, Greta Karla Buzura, Dragoș Ionuț Vizoc și Marian Valentin Stanca.
La echipe, la categoria de vârstă 14-15 ani, componența formației din Reșița va fi formată din: Buzura, Wettori și Deriuș.
La categoria 10-11 ani, echipa va fi formată din: Lenghyel, Petrescu și Szuiogan.
JCS-Ștefan Moraru