Printre proiectele prioritare ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii se numără şi modernizarea Gării Reşiţa Sud, potrivit unui comunicat primit la redacţie. În acest scop, ministerul alocă 6.166.877 de euro (bani ce provin din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat).
Termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2013. „Am dat Companiei Naţionale de Căi Ferate, aceasta fiind beneficiarul investiţiei, autorizaţia de construire 228 din 5 octombrie 2010. Mă bucur că demersurile noastre prind contur. Sper din suflet ca anul acesta să fie unul al dezvoltării proiectelor“, ne-a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.
Prin proiectul de modernizare se aduc multe schimbări care aduc obiectivul la strandarde europene, însă nu se schimbă faţada imobilului, fiind vorba despre o clădire de patrimoniu. Pe lângă clădiri şi anexe se va amenaja actuala parcare ce va avea, potrivit proiectului, 23 de locuri. De asemenea, zonele verzi din jurul gării vor fi amenajate cu gazon, arbuşti, gard viu şi o fântână cu apă potabilă pentru călători.
Nina Curiţa