Caraş-Severin, Romania

Elevii antrenorului emerit Omer Aihan şi a secundului Gligore Czari au demonstrat, încă o dată, în ultima etapă din cadrul Ligii Naţionale de handbal că merită chiar mai mult decât locul al IV-lea.

După victoria în faţa formaţiei Universitatea Suceava, antrenorul Omer Aihan a avut amabilitatea să ne vorbească despre sentimentele pe care le-a trăit în ultimele două săptămâni.

„În această ultimă etapă, susţinută în Sala Sporturilor din Drobeta Turnu-Severin, în care la începutul primei reprize s-a simţit puţin oboseala întregii echipe, şi era şi normal, handbaliştii reşiţeni au dovedit că merită să deţină această cupă europeană, un trofeu pentru care au muncit mult. Am promis publicului severinean că vom aduce cupa la Severin, după ce o câştigăm, şi ne-am ţinut de promisiune. Publicul a fost extraordinar şi pe parcursul campionatului şi a Cupei Challenge, ei au fost adevăraţii suporteri care ne-au susţinut, alături de micuţa, dar inimoasa galerie reşiţeană, prezentă meci de meci la Drobeta Tr. Severin. Prin intermediul ziarului Timpul ţin să aduc mulţumiri reprezentanţilor Consiliului Judeţean din Tr. Severin, care ne-au primit la sediul lor cu mult respect şi ne-au felicitat pentru rezultatele obţinute. Pe de cealaltă parte, când am sosit în Reşiţa ne-au întâmpinat reşiţenii într-un număr mare la intrarea în municipiu, iar sentimentul pe care l-am simţit cu toţii a fost unic. Când ai adus unui oraş un asemenea trofeu, sentimentele care te încearcă sunt speciale şi unice, mai ales că şi pentru mine a fost pentru prima dată când am câştigat un asemenea trofeu european“.

Întrebat care sunt obiectivele pentru următorul an competiţional, Omer Aihan ne-a declarat modest: „Şi următoarea ediţie de campionat o vom aborda cu maximă seriozitate, vom merge pas cu pas, ţintind din ce în ce mai sus. Vom încerca să jucăm, de la meci la meci tot mai bine, tot mai frumos“.

Camelia Giuca

[email protected]