Formaţia locală a primit, luni seara, în Sala Polivalentă, vizita campioanei României, CIP Deva.
Luptă inegală
O grupare în care au evoluat şapte componenţi ai primei reprezentative de futsal a României, pregătită de Zoltan Jakab, care este şi „principalul“ tricolorilor: Klein – Lupu, Molonfălean, Dobre, Szocs, Stoica şi Şotârcă. Drept urmare, a fost o luptă inegală, în care elevii antrenorilor Carol Gurgu şi Viorel Lolea au încercat să se ridice la nivelul partenerilor de întrecere. Dar nu au reuşit să facă faţă ritmului de joc impus de partenerii de întrecere şi combinaţiilor rapide, imprevizibile.
Scorul a fost deschis de Molonfălean (min. 3), Tomescu l-a ridicat la 2-0 pentru deveni (min. 9), iar Szocs l-a majorat la 3-0 (min. 14). Cu două minute înainte de pauză, Oncică a redus din diferenţă, tot el irosind o mare ocazie de gol în minutul 7.
La scurt timp de la reluare, Florin Bârcean a renăscut speranţele reşiţenilor, pentru un rezultat cât mai bun. Oaspeţii au revenit însă în forţă, înscriind de trei ori, prin Stoica (min. 30 şi 33) şi Măgureanu (min. 38).
Futsal Municipal Reşiţa: Găină, Boncu – Mozici, Bârcean, Crăciunescu, Mălăin, Curală, Stânca, Oncică, Vucu, Micu. Au lipsit Cremene şi Cărămălău, convocaţi la echipa de tineret a României.
Marius Moraru
