REŞIŢA – Ce-au vrut să lase în urmă cei care acum un secol înfăptuiau Marea Unire? Sau ce vor gândi cei din viitor despre moştenirea lăsată de noi? Nu putem oferi un răspuns la aceste întrebări, însă putem oferi viitorului un răspuns din adevărul de astăzi. Speranţe, idei, dorinţe sau, de ce nu flăcări motivaţionale care ne-au făcut să ajungem astăzi unde suntem – acestea sunt doar câteva dintre gândurile pe care le-am putea aşterne pe hârtie, pentru a le trimite spre viitor, într-o capsulă a timpului, ce va fi îngropată sub Centrul Civic al Reşiţei.
„Reşiţeni, ne citim şi peste o sută de ani?“, se întreabă reprezentanţii municipalităţii, lansând o provocare pentru locuitorii urbei, spre o acţiune plină de încărcătură emoţională şi semnificaţie istorică, un fel de ştafetă a timpului. Centenarul „este sărbătoarea care trebuie să ne dea putere și să ne responsabilizeze pentru cei care vor urma. Adevărul istoric este relativ și interpretabil, dar el rămâne adevăr. Iar adevărul unei nații este despre valorile ei. (…) Este important să înțelegem că modul în care ne trăim noi viața astăzi îi influențează pe cei care vin după noi. Primăria Reşiţa îi provoacă pe reşiţeni să pună temelia următorilor 100 de ani, împreună! Suntem noi modele de inspirație pentru următoarea generație? Care sunt principiile pe care ne construim viitorul, al nostru și al lor? Cum ne asumăm faptele prezentului? Ce moştenire lasăm? Ce ne-am dori să știe locuitorii Reșiței de atunci despre cei de acum?“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Pe scurt, pentru a marca în mod inedit Centenarul Marii Uniri, municipalitatea le cere reşiţenilor care doresc să se implice să transmită, printr-o scrisoare de câteva rânduri, un gând, o trăire, un sentiment, un sfat, o realizare, o dezamăgire, un plan de viitor, o viziune asupra României și Reșiței lor. Ei sunt așteptați să depună aceste scrisori în urna amplasată în holul Primăriei, acestea urmând să fie închise într-o „capsulă a timpului“ care va fi îngropată în Centrul Civic al municipiului, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Centenar. Capsula fi deschisă la aniversarea a 200 de ani de România, în 1 decembrie 2118. „Așadar, reşiţeni, ne citim şi peste o sută de ani?“…