Altfel spus, au de recuperat şase goluri, după ce în primul meci scorul a fost de 30-24 (16-150, în favoarea echipei Kaustik.
O diferenţă accesibilă, dacă ţinem cont de faptul că, cel puţin în prima repriză, reşiţenii au condus în majoritatea timpului.
În vederea acestei confruntări deosebit de dure, fiind cunoscute valoarea şi forţa handbalului rusesc, U.C.M. Reşiţa se află, la Drobeta Tr. Severin, încă de joi, 1 martie a.c. Iar până la ora jocului de duminică, sunt programate antrenamente tehnico-tactice şi vizionări, pentru a contracara cât mai bine atuurile formaţiei din Volgograd.
Nu sunt probleme serioase de sănătate. Iar cele mărunte vor fi rezolvate de dr. Ioan Brizu, medicul echipei. Deci întreg lotul este valid şi toţi handbaliştii reşiţeni sunt decişi să-şi joace şansa calificării în semifinale.
„În Rusia am beneficat de un arbitraj perfect, corect, ne-a declarat, ieri, Ion Zamfirescu, directorul executiv al clubului reşiţean. Aşa ne dorim şi la noi. Şansele de calificare sunt egale, în opinia mea. Iar în semifinale va ajunge echipa care va prinde forma maximă la ora jocului. Avem încredere în băieţi şi sperăm să facă o figură frumoasă.“
Marius Moraru