Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin şi Ateneu Reşiţa au organizat, sâmbătă, 11 octombrie a.c., întrecerile ediţiei 2008 a „Cupei D.S.J.“ la tenis de masă.
Invitaţii neonorate
În cele din urmă, după ce Inter Petrila şi Unirea Tg. Jiu au comunicat, în ultimul moment, că nu mai pot ajunge la Reşiţa, la turneul găzduit de Sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 6 Reşiţa, au participat totuşi patru echipe. Iar, în final, s-a impus, cum era de aşteptat, Ateneu Reşiţa II, urmată de Ciclop Timişoara II, Voinţa Oraviţa şi Unirea Lugoj.
Rezultate: Ateneu – Lugoj 9-1, Timişoara – Oraviţa 9-2, Ateneu – Timişoara 9-2, Lugoj – Oraviţa 8-9, Ateneu – Oraviţa 9-0, Timişoara – Lugoj 9-2.
Ateneu Reşiţa a evoluat în componenţa: Nicoale Pîrvu, Nicuşor Franţ, Sorin Corbu, Darius Blăicean.
În altă ordine de idei, la sfârşitul acestei săptămâni, formaţia reşiţeană va debuta în Superliga României de tenis de masă, în care sunt angrenate cele mai bune opt echipe ale ţării, primul turneu urmând să se desfăşoare la Timişoara, în zilele de 18 şi 19 octombrie a.c., lotul fiind completat de Teodor Simon, Andras Turoczy, Csaba Kun, Edmond Cîrpaci şi Dan Oancea.
Marius Moraru
