Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Campionul reșițean Daniel Crista a strălucit din nou pe velodrom, impunându-se într-un campionat național plin de intensitate și provocări. Sportivul a reușit să-și apere titlurile și să demonstreze, încă o dată, că determinarea și pasiunea pot învinge orice obstacol!

„Un Campionat Național foarte intens! Am avut și probele de tandem pentru para-cycling, dar și probele mele. În prima zi am reușit să câștig Campionatul Național la Individual Pursuit (4.000 m) și proba de ștafetă cu tandemul, alături de Bostan Marius și Tămîrjan Robert. În a doua zi am avut șapte probe, care m-au stors de orice strop de energie! Probele mele de la Omnium, pe care am reușit să le câștig — Scratch, Tempo, Elimination și Points Race — și probele de la tandem, la care am venit alături de Marius pe locul 3: 200 m lansat, 1 km și 3000 m. A fost un Campionat Național reușit și am dovedit încă o dată că vârsta nu are nicio legătură cu performanța. Pot spune că a fost cel mai greu Campionat Național de până acum, dar și cel mai numeros!”, a precizat ciclistul reșițean Daniel Crista.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu