REȘIȚA – Pugilistul Costel Ruță, de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, a fost selecționat în lotul național de tineret al României și are acum șansa de a reprezenta România la Campionatul European de box rezervat acestei categorii de vârstă.
Elevul antrenorului Gheorghe Radu se află în primul an la categoria tineret și a participat în această săptămână, în municipiul Bacău, la o amplă acțiune de selecție în vederea completării lotului național de box tineret. Campion național de juniori, Costel Ruță și-a demonstrat clasa în ringul de la Bacău și a câștigat cele două meciuri susținute în limitele categoriei 49 kg, intrând astfel în rândul tricolorilor pe care se va baza antrenorul coordonator Relu Auraș la Europenele de tineret din primăvara acestui an. Costel Ruță i-a învins pe Ionuț Grigore, de la Box Club Simion București, și pe Robert Lambă, de la CSM Iași.
„Ne-am îndeplinit obiectivul, prin selecționarea lui Costel Ruță în lotul național. Dacă știam că nu aveam șanse, nici nu ne prezentam la selecția de la Bacău. Dar, am avut încredere totală în sportivul meu, așa cum are și conducerea Clubului Sportiv Municipal Reșița. Atât directorul Rusalin Fîc, cât și Feri Vaștag, l-au susținut pe sportivul nostru. Este o mare bucurie pentru mine, când știu că un sportiv pe care îl antrenez zi de zi ajunge în lotul național. Este rodul muncii lui Costel Ruță, ca sportiv, și a mea, ca antrenor”, ne-a spus antrenorul Gheorghe Radu.
Născut în anul 2001, Costel Ruță se află în primul an la categoria tineret. Anul trecut era în cărți pentru participarea la Campionatul European de Juniori, însă oficialii Federației Române de Box au ales un alt sportiv care să reprezinte România la categoria de greutate în care se afla reșițeanul. Costel Ruță se află pe locul 7 în clasamentul pe anul 2017 al Clubului Sportiv Municipal Reșița.

Emoții pentru Sebastian Nițu
Un alt pugilist reșițean intră în ring joi, cu speranța de a fi selecționat în lotul național de juniori al României. Medaliat în competițiile naționale, Sebastian Nițu participă la gala de la Brăila, însoțit de antrenorul Adrian Mărcuț.
