REȘIȚA – Povestea macabră pare o reinterpretare transpusă în realitate a celebrei tragedii, „Moartea unui comis voiajor“. Piesa de teatru a americanului de origine evreiască Arthur Miller, laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie în 1949, și-a găsit o tristă transpunere pe malurile Bârzavei!
Un telefon sesiza redacției, vineri după-amiază, o neobișnuită acțiune a Poliției în zona Mociur, unde un om al legii, mascat, ar fi căutat prin portbagajul unui autoturism pornit, între timp făcându-și apariția și o ambulanță.
Ce s-a întâmplat de fapt? Surse din cadrul anchetei spun că polițiștii ar fi găsit în zonă un bărbat spânzurat. Omul, în vârstă de 50 și ceva de ani, plecase de acasă încă din 25 octombrie și nu s-a mai întors. În respectiva dimineață, i-a spus soției că urma să plece la Timișoara, întrucât lucra ca agent de vânzări. Doar că acesta n-a mai ajuns la lucru, iar partenera sa de viață nu l-a mai putut contacta telefonic și nici nu l-a găsit la rude. Ulterior, femeia a sesizat Poliția, dar s-a opus mediatizării dispariției, astfel că bărbatul n-a fost căutat decât în ascuns, de oamenii legii. Ei au fost cei care l-au găsit spânzurat, vineri, 10 octombrie, în cauză neexistând suspiciuni de omor. Urmează ca necropsia să deslușească o parte din ițele poveștii.
JCS-A.M.