Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sezonul estival se anunţă unul torid pentru reşedinţa judeţului, care şi-a aprobat ultimele detalii ale unor proiecte, şi-a rectificat bugetul şi a reluat discuţiile despre unele iniţiative importante pentru viaţa urbei. Asta pentru că marţi, 28 aprilie, a avut loc o nouă şedinţă ordinară de consiliu local, în cadrul căreia aleşii urbei au aprobat devizele generale actualizate pentru investiţiile ce vizează alimentarea cu apă a localităţilor aparţinătoare municipiului.

Este vorba despre Moniom, Secu, Cuptoare şi Doman. Potrivit Titianei Cătană, directorul tehnic al Primăriei Reşiţa, în urma licitaţiilor, atât cheltuielile, cât şi contribuţia locală aferentă, au scăzut. Mihai Stepanescu (foto), primarul municipiului, a readus în discuţie şi problema redevenţei pe care AquaCaraş ar trebui s-o plătească, subliniind faptul că autoritatea locală este garant în cazul unui credit pe care societatea reşiţeană trebuie să-l achite în rate. Următoarea rată este scadentă în 5 mai, numai că AquaCaraş are conturile blocate pentru că n-a plătit redevenţa la Caransebeş. În acest caz, Reşiţa va trebui să rupă banii respectivi din investiţiile începute în oraş…

În acelaşi cadru, consilierii locali au aprobat o rectificare bugetară care permite derularea de investiţii în câteva unităţi de învăţământ, inclusiv una pentru înlocuirea reţelei electrice arse a unei grădiniţe de pe strada Oţelului. Primarul Mihai Stepanescu a adus în discuţie şi problemele pe care le are cu Ministerul Dezvoltării care tergiversează finanţarea proiectului de refacere a infrastructurii rutiere din Oraşul Vechi, dar şi stadiul lucrărilor de pe Platoul Secu.