REŞIŢA – O prezenţă constantă pe piaţa angrenajelor este Reşiţa Reductoare şi Regenerabile – RRR: furnizor feroviar, de echipamente hidro şi de reductoare de diverse tipuri!
Profilul de fabricaţie al RRR nu a fost niciodată unul de serie ci, eventual, unul de serie mică, echipamentele produse aici fiind proiectate, adaptate şi destinate unei utilizări individualizate, specifice unor proiecte distincte. E una dintre concluziile desprinse din discuţia cu directorul executiv al societăţii, Aurel Băra: „Suntem în continuare prezenţi pe segmentul hidro, chiar zilele trecute am finalizat execuţia şi am livrat transmisia echipamentului hidromecanic al barajului Işalniţa. Recent am semnat cu Hidroserv, societatea de servicii hidrotehnice a Hidroelectrica SA, contractul pentru execuţia unui rotor de turbină destinat unei centrale hidroelectrice din ţară.“
În domeniul feroviar, se află într-o fază avansată încheierea unui contract cu CFR Călători vizând modernizarea unui lot de 19 locomotive electrice, la a cărui licitaţie Softronic Craiova şi RRR au fost singurii ofertanţi. „Contractul, estimat la 100,6 milioane de euro şi finanţat prin PNRR, va intra în vigoare la data semnării şi va avea o valabilitate de 144 de luni (12 ani), perioadă care include execuţia şi livrarea ultimei locomotive până la 1 iulie 2026, urmată de asigurarea serviciilor de mentenanţă pentru încă 9 ani.“, a precizat Băra. Programul de modernizare al CFR Călători mai cuprinde, printre altele, şi conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice în locomotive electrice cu acumulatori (LEA), un domeniu în care RRR e prezent încă din 2014, răstimp în care a proiectat şi livrat transmisiile mecanice ale locomotivelor modernizate de Arcellor Mittal şi Conpet.
În ultimele luni au mai fost perfectate contracte pentru noi pieţe, anume pentru execuţia a trei reductoare destinate industriei metalurgice din India şi patru reductoare pentru antrenarea unor mori de ciment din Irak. „Nu în ultimul rând, continuăm să ne implicăm în activitatea de cercetare- dezvoltare. Aş menţiona aici colaborarea pe care o avem cu Facultatea de inginerie a Centrului Universitar UBB din Reşiţa, pe partea de proiectare a unor echipamente metalurgice pentru TenarisSilcotub Zalău.“, a adăugat directorul executiv al societăţii. Un alt proiect de cercetare aflat în derulare, în cadrul în care RRR a livrat deja echipamentele, îl reprezintă „NAVYPROM – Dezvoltarea şi implementarea unei soluții moderne de înlocuire a sistemelor de propulsie la Navele Purtătoare de Rachete ale Forțelor Navale Române“.
JCS-Walter Fleck